Juliano Spadacio nu se gândește să părăsească Rapidul în această iarnă. Brazilianul își dorește să rămână la echipa patronată de George Copos, chiar dacă banii vor continua să întârzie.
Marius Șumudică își poate lua o piatră de pe inimă, după ce Juliano Spadacio, unul dintre cei mai importanți jucători ai săi, a decis să uite de problemele financiare din Giulești. Mijlocașul Rapidului a ajuns aseară în România, iar astăzi va începe antrenamentele. Cel mai îmbucurător lucru pentru alb-vișinii este însă faptul că brazilianul nu se gândește să părăsească Rapidul sub nicio formă. Spadacio este hotărât să rămână în Giulești, iar dacă salariul va întârzia în continuare, nu are de gând să-și depună memoriu. „Juliano va juca și se va antrena ca un profesionist, în ciuda întârzierilor salariale. Nu-și va depune memoriu și va juca la Rapid până la finalul contractului”, a confirmat agentul său, Decio Berman.
Ezequias și Cesinha nu se tem de amendă Nu de aceeași parte a baricadei se află Cesinha sau Ezequias. Dacă primul și-a exprimat deja opțiunea de a nu mai juca pentru Rapid, fundașul nu știe când va veni în România și nu îi este frică de o eventuală amendă. „Vin în România, dar nu știu exact când. Mâine, poimâine… Cum să mă amendeze pentru întârziere dacă încă nu mi-am luat salariile restante?”, a declarat Ezequias.
Cassio, Glauber și Bozovic au ajuns ieri în România. „Nu este corect să nu fii plătit atât de mult timp, însă acum trebuie să se găsească o soluție”, a spus Cassio.
„Nu vin în România și nici nu mi-e frică de amendă. Să amendeze întârzierile când intră banii la timp” Cesinha Dos Santos, mijlocaș Rapid
„Cesinha nu poate să plece de la Rapid când vrea el. Nu se sfârșește fotbalul dacă nu mai e Cesinha la Rapid” Dinu Gheorghe, președinte Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER